Domnule Preşedinte Antonescu,

Am luat act de declaraţiile dumneavoastră publice din 20 aprilie a.c., făcute la Timişoara cu ocazia intrării în partidul pe care îl conduceţi a deputatului Marius Dugulescu. Aţi calificat acest act de conversiune politică un câştig pentru Partidul Naţional Liberal.

Organizaţiile semnatare ale acestei Scrisori Deschise care vă este adresată sunt apolitice, în acord cu statutul, mandatul, activitatea lor publică de apărare a drepturilor omului şi întărire a democraţiei din România. Din această perspectivă, dorim să vă atragem atenţia asupra unui proiect de lege privind  “înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină”, al cărui principal iniţiator este deputatul Dugulescu. Acest proiect de lege este, în esenţă, unul anti-liberal, ostil valorilor fundamentale de respectarea a drepturilor şi libertăţilor individuale, contrazice Constituţia şi legislaţia în vigoare. Contravine, de asemenea, programului  “Statul liberal – a doua modernizare a României”, cap.5 – capitolul Sănătate, efectul social al iniţiativei legislative Dugulescu fiind în detrimentul drepturilor şi demnităţii pacientei.

Acestă iniţiativă legislativă are la bază alianţa declarată cu organizaţii şi coaliţii de organizaţii a căror raţiune de existenţă constă în restrângerea legislativă a drepturilor sexuale şi reproductive în România. În contextul procesului de modificare a Codului Penal din anul 2009, au solicitat Parlamentului limitarea dreptului femeilor la avortul terapeutic, destinat să salveze viaţa femeii însărcinate în condiţii de urgenţă medicală la orice vârstă a sarcinii. Aceleaşi organizaţii neguvernamentale cereau şi cer constant interzicerea avortului prin lege... Vă solicităm să nu susţineţi politic acest proiect de lege şi să îl respingeţi la vot cu sprijinul parlamentarilor PNL atât in comisiile de specialitate, cât şi in plenul Camerelor Parlamentului. De asemenea, vă solicităm  să precizaţi public poziţia PNL în legătură cu acest proiect de lege.

(detalii in documentul atasat)

Ataşamente:
FişierDescriereMărime fişier
Download-ează fișierul (Scrisoare_Deschisa_adresata_domnului_Crin_Antonescu.doc)Scrisoare_Deschisa_adresata_domnului_Crin_Antonescu.doc 43 kB
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea