Deputatul PDL Marius Dugulescu, pastor baptist, a importat din America un model de lege care nu le permite femeilor să întrerupă sarcina dacă nu beneficiază de cel puţin o şedinţă de consiliere.
Deputaţii PDL au depus un proiect de lege prin care femeile ar putea fi obligate la cel puţin o şedinţă de consiliere şi cinci zile suplimentare de gândire înainte de avort. Autorii speră că legea va reduce numărul întreruperilor de sarcină, România fiind campioană europeană la acest capitol.
Consilierea şi perioada de gândire există în legislaţia mai multor state europene, însă proiectul iniţiat de deputaţii PDL Marius Dugulescu şi Sulfina Barbu este copiat după varianta dură, întâlnită în unele state americane.
Colega noastră, Tudorina Mihai, spune că este o metodă traumatizantă, care ar creşte presiunea emoţională pe care o trăieşte femeia ajunsă în situaţia de a lua o astfel de decizie. „Dacă nu pot interzice avorturile, iniţiatorii şi-au propus ca măcar să traumatizeze şi să terorizeze femeile". De asemenea, aceasta consideră că depresia ar fi şi mai gravă dacă o femeie este silită să vizioneze filmări cu avorturi. Astfel, proiectul nu este altceva decât o încercare de manipulare din partea unor asociaţii religioase care încearcă să-şi impună punctul de vedere în privinţa avorturilor şi să mascheze prin consiliere limitarea dură a dreptului la avort.
Iustina Ionescu, avocat specializat pe drepturi sexuale şi ale reproducerii, coordonator de programe la Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, spune că proiectul încalcă anumite prevederi deja existente. În primul rând, spune Ionescu, se încalcă articolul 7 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului, articol ce precizează că pacientul poate refuza „să fie informat, în cazul în care informaţiile i-ar cauza suferinţă". Aceasta este convinsă că dacă se va aproba legea deputatului Dugulescu, nu vom avea o reducere a numărului avorturilor, ci dimpotrivă.
“ În psihologie, asta se cheamă apel la spaimă şi înseamnă încercarea de a convinge pe cineva prin inducerea unei stări emoţionale.” adaugă în final Aurora Liiceanu.
Sursa: http://www.adevarul.ro/