Prin ordinul de restricţie, soţii violenţi n-ar mai putea ajunge în apropierea victimelor.

Dacă o fac, sunt reţinuţi.

Bătăuşii de neveste pot fi reţinuţi de poliţie în momentul în care ar încerca să-şi împace soţia (sau concubina), deoarece ar încălca eventualul ordin de restricţie, element nou apărut după promolgarea noii forme a Legii pentru combaterea violenţei în familie.
Cum s-ar fi procedat prin noua lege în aceste cazuri de violenţă
  • Pasul 1 – la 112, victima ar fi sesizat poliţia care i-ar fi asigurat cazarea într-un centru special, dacă nu dispunea de altă variantă.
  • Pasul 2 – victima ar fi putut să ceară în instanţă emiterea unui ordin de protecţie şi a unui ordin de restricţie.
  • Pasul 3 - varianta 1 - În cel mult trei zile, instanţa ar fi emis un ordin de protecţie, conform căruia agresorul ar fi trebuit să părăsească domiciliul, să plătească cheltuielile de judecată şi cele de adăpostire. Dacă vreuna dintre victime ar fi fost internată, la această pedeapsă s-ar fi adăugat şi 250 de lei pentru fiecare zi de spitalizare.
  • Pasul 3 – varianta 2 - În cel mult 24 de ore, instanţa ar fi emis şi un ordin de restricţie, prin care agresorul nu ar fi avut voie să se apropie la mai puţin de 200 de metri de victimă, de locuinţa sau de locul de muncă al acesteia, şi nici să ia legătura cu aceasta, sub nicio formă.
  • Pasul 4 – În momentul în care poliţia ar fi constatat că cei doi bărbaţi iau legătura cu victimele, deşi pe numele lor există ordine de restricţie, ar fi trebuit să–i reţină, apoi să-i prezinte instanţei cu propunere de arestare preventivă. În paralel se desfăşoară ancheta penală, autorii riscând de la amendă penală până la 5 ani de închisoare.
Sursa: evz.ro
0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea