POLITICĂ

  • Antonescu, la Congresul PSD: Nu sunt socialist si nici femeie, dar va multumesc
  • Anunț surpriză la Congresul PSD: Cristina Țopescu s-a înscris în PSD
  • Sprijinind femeile să depăşească efectele crizei economice, ajutăm de fapt întreaga societate
  • Viorica Dăncilă: Situaţia discriminării de orice fel, a femeii şi a mamelor, este în continuare o problemă sensibilă, indiferent de ţară
  • PC vrea să facă un "marş al tăcerii pentru familia creştină", în 2 mai, în jurul Patriarhiei
  • Organizaţia Femeilor Liberale lansează seria de dezbateri publice o constituţie europeană în sprijinul familiilor din România
  • Indemnizaţie pentru bunici de creştere a copilului. Condiţiile de acordare. Proiect de lege
  • Andreea Paul către tinerii democrat-liberali: Impuneţi-vă propriul model, modelul unei Românii altfel
  • Ana Birchall cere o legislatie mai clarã în favoarea victimelor violentei domestice


SOCIAL

  • România, principalul stat de provenienţă al victimelor traficului de fiinţe umane din UE, arată un raport al CE
  • Meseria de bonă ar putea fi reglementată şi în România. În Târgovişte, 21 de eleve ar fi putut primi brevetul de "bonă"
  • 30 de milioane de euro pentru organizaţiile nonguvernamentale din România


EDUCAŢIE

  • SEXUL vs. BARZA - prima platformă online de educaţie sexuală în format video pentru adolescenţi

 


INTERNAŢIONAL

  • India este zguduită de un nou caz brutal de abuz sexual: o fetiţă de cinci ani a fost răpită şi violată
  • India este ţara turismului sexual, unde soţiile sunt închiriate pentru câteva săptămâni
  • Avortul, noua problemă a politicienilor din Spania
  • Time: Adolescenta pakistaneză Malala Yousafzai şi regizorul Steven Spielberg printre personalităţile anului
  • Procesul privind scandalul implanturilor mamare traficate a început la Marsilia
  • O tânără însărcinată, victimă a crimei de onoare
  • Papa Francisc acuza maicutele americane ca vor sa le ia locul preotilor
  • Brazilia. O campanie antianorexie şocantă le spune femeilor: „Nu sunteţi schiţe!“
  • Lista scurtă pentru Women's Prize for Fiction 2013


JUSTIŢIE  - LOCAL

  • Vaslui. Sute de femei riscă să înapoieze indemnizaţia de creştere a copilului
  • Anchetă în cazul unei fete de 12 ani care a născut la Spitalul Bârlad
  • Poliţista din Balş care şi-a înjunghiat fostul şef a născut un băieţel şi divorţează
  • Ofiţerul de la IPJ Dolj prins când primea mită pentru a rezolva un dosar de viol a fost arestat
  • Vaslui: Bărbat reţinut pentru trafic minori după ce a exploatat sexual o elevă de 15 ani


SPORT

  • Motivul pentru care Becali n-o baga in seama pe Anamaria Prodan
  • Şapte medalii cucerite la Campionatul european de gimnastică. Una de aur.


Pe larg in documentul atasat.

Ataşamente:
FişierDescriereMărime fişier
Download-ează fișierul (REVISTA PRESEI 15-21 aprilie 2013.doc)REVISTA PRESEI 15-21 aprilie 2013.doc 362 kB

0
0
0
s2sdefault
powered by social2s
 

Rețeaua VIF

Ghid pentru victimele violenței sexuale

Discriminari Urbane

Asistență și consiliere pentru violență domestică nonstop și gratuit la 0800 500 333

 

Violență domestică
Educaţie sexuală
Reclamă discriminarea