- sau De ce este important să ieşiţi în Piaţa Universităţii de 8 martie-
Alice Iancu
Precizări conceptuale (posibil) plictisitoare: Pentru a face o dezbatere lungă mai scurtă: există variaţii foarte mari în definirea spaţiului public şi spaţiului privat. Cu importante mize feministe. Doar ca exemplu : 
dacă familia şi casa sunt private, atunci violenţa domestică e privată? Înţelegeţi unde bat. Feminisme diverse trag în mod diferit linia, dar nu doresc acum să intru în aceste dezbateri. De aceea vă propun sintagma spaţiu politizat: un spaţiu al cărui miză politică este evidentă şi cvasi-unanim acceptată (e o scăpare leneşă, ştiu, promit alt editorial strict pe tema public-privat. Dar acum am priorităţi diferite şi oarecum urgente).
De ce este importantă, mai ales pentru femei, ieşirea în spaţiul politizat ?
Un prim răspuns, mai formal, este că într-o democraţie cetăţenele reclamă acest spaţiu. Este al lor. Pentru că el vizează cadrul instituţional în care trăiesc, precum şi regulile şi legile care le guvernează şi pe care trebuie să le respecte: de la cum se împarte bugetul Statului (cât la astfalt şi borduri, cât la grădiniţe şi maternităţi, de exemplu), la cât de repede şi cum pot obţine ordin de restricţie împotriva unui agresor, la cum sunt reglementate drepturile lor reproductive, la cum este reglementată discriminarea pe piaţa muncii etc.
Al doilea răspuns este că...dacă nu îl reclamă cetăţenele spaţiul nu rămâne gol. Iar asta are consecinţe serioase asupra lor.
Alte precizări (deloc) plictisitoare: Să stabilim ceva de la bun început: cetăţenele nu lasă spaţiul ăsta politizat pentru că aşa vor ele, pur şi simplu. Nu, cetăţenele sunt fie cu forţa şi coercitiv împiedicate să iasă în el (sub regimurile dictatoriale), fie sunt activ descurajate să iasă în el ( în democraţiile mai ..hmm.. corigente).
Cum sunt femeile activ descurajate să iasă în spaţiul politizat? Aici sunt două tipuri de mecanisme: cele care se aplică tuturor, cetăţenelor şi cetăţenilor deopotrivă, şi cele care se aplică numai cetăţenelor. Din mecanismele care se aplică tuturor dau câteva exemple cu puternic parfum mioritic: corupţia, lipsa de transparenţă, nepotism. Se adaugă vreo...cinci decenii de dictatură anterioară în timpul căreia singurul bastion al sănătăţii mintale-umane-morale era spaţiul nepolitizat şi în care neparticiparea era o virtute. Aşa-i că sună cunoscut? Toate minunăţiile astea laolaltă au următorul efect: majoritatea populaţiei devine scârbită, speriată, revoltată şi ulterior apatică la spaţiul politizat. Îl trimite în Plata Domnului. Numai că spaţiul politizat nu se duce la Domnul, ci la o porţiune mică de cetăţeni. Voi reveni la ei ulterior.
Din mecanismele care se aplică numai cetăţenelor (ce noroc pe capul lor!) dau câteva exemple. În primul rând cetăţenele sunt învăţate că spaţiul în care ele îşi găsesc fericirea, împlinirea, bucuriile, tristeţile, pe scurt, spaţiul relevant al vieţii lor este oricare altul, numai cel politizat nu. Spaţiul desemnat cetăţenelor prin educaţie şi cultură trebuie să fie cât mai departe de spaţiul politizat. În general asta înseamnă: în casă. Dacă se poate în centrul casei. Dacă se poate în epicentrul casei. Simbolic vorbind spaţiul femeilor arată ca o casă înconjurată cu sârmă ghimpată (simbolică! trăim într-o ţară de cavaleri care nu ar da în noi nici cu o floare) în centrul căreia se află o bucătărie în centrul căreia se află un aragaz lângă care femeile trebăluiesc sisific. O bucătărie şi aragaz sau dormitor şi un pat (asta dacă nu sunt singure şi au partener. Dacă sunt singure înapoi la aragaz şi departe de pat şi toată simbolica lui. De-par-te). Dacă scapă din casa înconjurată cu sârmă ghimpată (din nou, simbolică) atunci femeile merg pe cărări şi spre destinaţii înconjurate de aceeaşi sârmă ghimpată. Adică în domenii feminizate, prin locuri feminizate şi la activităţi feminizate (de exemplu sunt învăţătoare, merg la coafor şi în oraş cu fetele). Să nu se înţeleagă că eu am o problemă cu aceste activităţi feminizate în sine, în mare, nu am (recunosc, strict personal, nu-mi place deloc la coafor, miroase a fixativ şi ojă şi orice procedură durează o veşnicie. Mă plictisesc şi mă ia durerea de stomac). Să nu se înţeleagă că desconsider activităţile feminizate. Ba dimpotrivă. O primă problemă este că banii, resursele, statusul, vizibilitatea sunt, desigur, dincolo de gardul de sârmă ghimpată, în spaţiul politizat. De acolo se mai aruncă uneori câte un oscior, dar în principiu, friptura marilor beneficii este „în siguranţă” departe de femei. O a doua problemă este cu sârma aia ghimpată în sine care nu are ce căuta acolo din principiu (democratic) iar ea nu este cu nimic mai puţin puternică pentru că este simbolică. Vreau să o tai până nu mai ră
mâne din ea decât un morman de fiare vechi pe care să-l transformăm în sculptură diformă şi s-o abandonăm într-un muzeu.
Revenind, spaţiul politizat nu rămâne gol, aţi reţinut. El este populat în proporţie covârşitoare de... bărbaţi (nu am cum să o spun delicat), dar desigur, nu de toţi bărbaţii. Spaţiul politizat aparţine (în general) bărbaţilor care, pe de o parte, n-au treabă cu sârma aia ghimpată pentru că sunt bărbaţi (realitate răspândită şi dincolo de plaiurile mioritice, cam pe peste tot) şi în favoarea cărora au lucrat: corupţia, lipsa de transparenţă, nepotismul (arme cu puternic parfum mioritic, deşi nu aparţin României exclusiv nici ele). Printre aceşti bărbaţi, puţine femei, dar puţine de tot. Puţine excepţii în general. Aşa, măcar pentru aparenţe. Şi pentru contra-argumente proaste la contestări. Eh, deloc surprinzător, rezultatul este că spaţiul ăsta cu multe resurse fie este indiferent faţă de femei, fie devine advers femeilor.
Toate astea pun femeile într-o situaţie cât se poate de ingrată. Pentru că de multe ori nici nu se mai gândesc la spaţiul politizat. Pentru că dacă se gândesc o fac cu repulsie sau cu indiferenţa pe care o ai faţă de o ţară străină pe care nu ţi-ai dorit niciodată nici măcar să o vizitezi. Pentru că nu pot contesta sârma aia ghimpată fără repercusiuni (de exemplu acuze de lipsă de feminitate, hărţuire, batjocură publică, standarde duble). Pentru că trebuie să treacă prin două seturi de obstacole (cele prin care trece toată lumea şi cele prin care trec numai ele) dar rareori găsesc simpatie sau solidaritate din partea restului bărbaţilor care nu văd decât obstacolele lor şi au senzaţia că acelea sunt unicele şi generalele valabile obstacole pentru femei şi bărbaţi. Mai mult, restul bărbaţilor are la dispoziţie măcar o relaţie de putere care îi avantajează: cea cu restul femeilor. Majoritatea folosesc această putere, cu sau fără prea multă reflecţie. De aceea vorbim de patriarhat si/sau misoginism în spaţiul privat, public, politic, politizat, în toate spaţiile în care femeile şi bărbaţii trăiesc. Pe scurt, femeile au un munte de urcat pe care puţine îl urcă. Şi este uşor, sper, de înţeles, de ce. Nu are nici un sens şi nu este deloc feminist să ne prefacem că muntele nu există sau că este o floare la ureche şi să cerem mereu femei „excepţionale” şi „ de succes”.
Ei, tocmai pentru că acest munte este greu de urcat şi uneori avem senzaţia că îl mai şi urcăm degeaba am păstrat cel mai frumos şi important argument din punctul meu de vedere pentru ieşirea în Piaţa Universităţii la final. Cum ar fi cireaşa de pe tort: Piaţa Universităţii nu mai este un munte, ci un deluşor şi este un deluşor prietenos şi vesel şi cu puteri magice. Exact ce aţi citit. Piaţa Universităţii, aşa cum am cunoscut-o de
...cincizecişiceva de zile, la Fântână, printre ciumpalaci şi ciumpalace, este prietenoasă. Foarte. Cu ciumpalacele. Cu sloganurile lor. Cu ciumpalacele feministe. Cu sloganurile lor. Nu ştiu dacă este încă un spaţiu feminist. Dar este prietenos cu feminismul. Iar acesta este un lucru, foarte, foarte rar în peisajul românesc. Spun că este un deluşor. De ce totuşi e un deluşor? Pentru că sârma aia simbolică ghimpată şi apatia generală nu au dispărut în afara lui. Pentru că femeile nu sunt obişnuite să iasă nici pe asemenea deluşoare. Pentru că ciumpalacele şi ciumpalacii deopotrivă s-au confruntat cu propriile îndoieli sau cu atacuri, batjocuri şi minimalizări din afară. Nu ne pasă. De abia am început, avem gânduri frumoase şi pe termen lung. De ce deluşorul este magic, mai ales pentru femei? Pentru că în el femeile trăiesc şi sunt schimbate ele însele de ceva rar şi preţios: de participarea lor publică, activă, ca cetăţene. Sunt seri din Piaţa Universităţii pe care nu vi le pot descrie aşa cum mi le-aş dori, în care contestarea, ţipatul, spusul păsurilor la portavoce sau vecinilor, ca cetăţene, toate astea au un aer de firesc care este străin majorităţii femeilor. Vreau să îl cunoaşteţi. Sunt seri în care solidaritatea dintre ciumpalace se se simte în aer. Vreau să respiraţi aerul ăla. Vreau să puneţi piciorul pe deluşor. Să cântaţi pe deluşor. Să vorbiţi cu alte femei pe deluşor. Să vă spuneţi/strigaţi/şoptiţi/amintiţi de revendicările voastre. Oricare ar fi acelea.
Veniţi de 8 martie în Piaţa Universităţii! Uitaţi de munte, de sârmă ghimpată, de orice şi veniţi. Veniţi singure, cu prietenele, cu prietenii, cu partenerii, cu fiicele, cu fii, cu nepoatele sau nepoţii voştri. Veniţi pe deluşor şi veţi fi mai mult decât bine primite. Veniţi pentru voi sau pentru femeile dragi din viaţa voastră. Dar veniţi!
Sunt mai multe evenimente-adunări care vă stau la dispoziţie Joi, 8 martie, între orele 18.00-22.00 la Fântână, în Piaţa Universităţii
Vocile Femeilor se Aud în Piața Universității: 8 martie 2012
De 8 martie se lupta
Pentru cunoaşterea ciumpalacelor prietenoase care va asteapta: video
Pentru scurtă expunere de motive
PS. Update 2 aprilie 2012: Semnatara editorialului si-a incetat activitatea constanta in Piata Universitatii. Va continua sa sprijine protestele democratice si pentru democratie reala din Piata Universitatii si de oriunde.
