Andreea Braga
Pe 25 Noiembrie am participat alaturi de Centrul Filia la desfasurarea unei campanii de sensibilizare a opiniei publice privind situatia victimelor violentei impotriva femeilor. Am impartit pliante ce contin 
informatii despre fenomenul violentei in Romania in statia de metrou de la Piata Unirii. Am format o echipa de aproximativ 60 de oameni, membrii si voluntari ai Centrului Filia, si am mers pe bulevardul Magheru, din Piata Romana pana in Piata Unirii, imbracati cu tricouri ce aveau inscriptionate mesaje impotriva violentei asupra femeilor. Am ales mesaje ce atrag atentia asupra motivelor cel mai des invocate de victimele violentei si am incurajat oamenii sa nu mai accepte pretextele ce ascund aceste abuzuri fara mila. Ne-am machiat pentru a imita urme ale violentei si pentru a deranja constiinta linistita a celor care ne vedeau, pentru a-i face sa inteleaga cat de urata este realitatea in care traiesc...
aceste femei.
In Romania, violenta impotriva femeilor este un fenomen caruia nu i se da importanta, chiar daca numarul victimelor inregistrate in statisticile oficiale este ingrijorator, acesta nefiind nici pe departe cel real. Multe dintre victime nu apeleaza la institutiile abilitate pentru a face plangere impotriva sotului sau partenerului abuzator, fiind constiente de lipsa masurilor efective pe care aceste institutii le-ar putea lua pentru a le proteja de calvarul in care traiesc. Multora dintre ele le este rusine de stigmatizarea sociala, nu vor ca cei care le cunosc sa stie ca au astfel de probleme „rusinoase” si ca au o casnicie nefericita. Unele dintre ele se hotarasc sa nu mai traiasca in teroare si vor sa se desparta de partener, sa faca plangere si toate demersurile necesare pentru a avea iarasi o viata linistita, insa de cele mai multe ori familiile si cunostintele acestora le indeamna sa nu isi „strice” casnicia, sa ramana de dragul copiilor si sa se gandeasca bine daca nu este de fapt vina lor, daca nu cumva a uitat sa incalzeasca mancarea la timp sau sa-i calce hainele celui care a batut-o. Nimeni nu este de partea acestor femei! Nici statul, nici institutiile abilitate, nici legea si nici familiile lor!
Am realizat aceasta campanie pentru a lupta pentru femeile care au fost si care sunt victime ale violentei in familie. Am incercat sa provocam o reactie din partea oamenilor ce se aflau in statia de metrou Piata Unirii, sa ii determinam sa ia atitudine si sa nu mai ramana indiferenti in fata actelor de violenta la care sunt supuse nenumarate femei. Privirile complice ale trecatorilor de pe ce le doua peroane ale statiei de metrou ne-au facut sa intelegem ca sunt constienti de fenomenul violentei impotriva femeilor. Modul in care oamenii au reactionat la mesajele noastre si la vanataile de pe fetele noastre ne-a surprins atat placut, cat si mai putin placut. Din pacate, multi oameni ne-au raspuns la mesajul transmis prin incurajarea violentei asupra femeilor („Femeia trebuie pusa la locul ei. Daca nu stie care ii e locul, trebuie sa o inveti tu!”, „Femeia nu e om!”, „Daca nevasta mea ar face ce faceti voi, i-as suci gatul!”, „Femeile merita batute!”, „Vreti sa va fac eu vanatai pe bune?”, „Daca o cere, tre’ sa-i dai bucata!”, „N-au facalete? Sa puna mana pe facalete!”). Ceea ce m-a ingrozit cel mai tare nu au fost reactiile in sine, ci faptul ca acesti oameni au putut sa rosteasca asemenea indemnuri cu voce tare, intr-un loc public. Nu le-a fost frica de reactia oamenilor, nu le-a fost frica de faptul ca opinia publica i-ar putea dezaproba. Aceste reactii arata ca violenta impotriva femeilor in Romania nu este condamnata si nu este tratata ca fiind o problema grava a societatii! Este un fenomen acceptat si mai mult, chiar reprezinta o normalitate!
Au fost si oameni care ne-au felicitat si au inteles importata luptei impotriva violentei asupra femeilor. In momentul in care intelegeau despre ce este vorba, expresia fetei lor se intrista si incepeau sa ne povesteasca despre situatiile in care sunt martori la violenta si sa ne intrebe ce ar trebui sa faca si care sunt pasii concreti ce trebuie urmati. Au fost oameni care ne-au cerut ajutorul sa le spunem mai multe informatii legate de centrele pentru victimele violentei impotriva femeilor. Am raspuns cu glasul pierit ca aceste centre sunt intr-un numar foarte mic si ca locurile sunt ocupate in permanenta (in Bucuresti sunt numai 27 de locuri pentru femeile abuzate), ne-am simtit alaturi de ei neputinciosi in fata unei situatii fara iesire. Au fost oameni care ne-au indemnat sa facem astfel de campanii si in licee pentru a-i face pe tineri sa inteleaga ce inseamna violenta impotriva femeilor si cum pot lupta impotriva acestui fenomen. In ciuda lipsurilor legislative si institutionale, acesti oameni au inteles ca nu pot ramane indiferenti fata de actele de violenta impotriva femeilor din Romania. Au inteles ca impreuna putem sa dam glas acestor femei si putem sa cerem autoritatilor sa ne fie respectate drepturile. Acesti oameni au inteles ca un grup de numai 60 de tineri care transmit acelasi mesaj si au aceeasi hotarare in lupta impotriva violentei asupra femeilor pot fi vizibili intr-o mare de oameni si pot strarni reactii din partea lor. Va dati seama ce impact ar avea 600 de oameni ce lupta impotriva violentei? Dar 6000?
Am incercat sa tragem un semnal de alarma asupra indiferentei noastre, a complicitatii in care ne complacem atunci cand stim femei care sunt victime ale violentei si nu facem nimic sa le ajutam. Nu facem nimic sa condamnam actele de violenta la care au fost supuse si la care vor fi supuse in fiecare zi, pana in ultimul moment din viata lor! Femeile au dreptul la siguranta lor, la siguranta in propriul lor camin! Este un drept garantat de Constitutie si este un drept incalcat de mult prea multe ori! Nu mai putem inchide ochii la toate aceste abuzuri si nu mai putem sa ignoram strigatele de ajutor si urmele de violenta ale acestor femei!
