Ioana-Georgiana Ionescu
In cautarea unei vieti mai bune – Episodul 3
Acest articol isi propune delimitarea unor aspecte generale ale cadrului legislativ cu referire la traficul de persoane. Legislaţia în vigoare constituie unul din instrumentele principale folosite de cei care se luptă împotriva acestui fenomen, iar slăbiciunile şi neclarităţile sale sunt în folosul celor care profită de pe urma traficului.
In incercarile constante ale actorilor guvernamentali si non-guvernamentali de a creea un cadru legislativ adecvat prevenirii si combaterii traficului de persoane, precum si asistentei victimelor acestui fenomen, un rol esential il reprezinta definirea multi-dimensionala a procesului de trafic de persoane. In cadrul legii 679/2001, care poate fi considerata legea romaneasca fundament in coordonarea actiunilor anti-trafic, se gaseste o definitie complexa a infractiunii de trafic de persoane:
“Constituie infractiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenintare, violent sau prin alte forme de constrangere, prin rapire, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitand de imposibilitatea acelei persoane de a se apara sau de a-si exprima vointa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obtinerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatarii acestei persoane, si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.”
La consultarea acestui pasaj legislativ, pe care consider ca fiecare specialist care lucreaza in domeniul traficului de persoane îl cunoaşte, mi-am alocat timpul si atentia necesare pentru a patrunde ansamblul de semnificatii atat din punct de vedere juridic, cat si din punct de vedere victimologic. Pana la urma, imi doream sa inteleg ce actiuni, fapte, situatii intra sub incidenta infractiunii de trafic de persoane in legislatia romaneasca, in scopul de a dobandi o viziune mai ampla asupra componentei de asistenta juridica pentru victimele traficului de persoane, cat si asupra componentei de asistenta psihologica (mai precis, activitatea de suport psihologic al victimei pe durata declaratiilor si audierilor premergatoare initierii unui process penal de trafic de persoane).
Ca o paranteză subliniez faptul că in acest caz imi permit sa fac un comentariu: in cadrul cunoscătorilor prevederilor cu privire la traficul de persoane se inscriu inclusiv categoriile obscure, infractionale care genereaza si intretin acest mecanism al industriei ilegale subterane – proxeneti, recrutori, intermediatori, exploatatori, traficanti, clienti, proprietari de spatii comerciale in care se desfasoara activitati de prostitutie si munca fortata s.a.m.d. Toate aceste categorii cunosc legea română.
Dificultatea principala de care m-am lovit in aceasta incercare de interpretare legislativa a constat in faptul ca, in absenta unei formari academice in domeniul juridic, raportarea proprie la continuturi cu limbaj specific este greoaie. Ulterior, in interactiunile constante cu grupuri multi-disciplinare din domeniul prevenirii, combaterii si asistentei victimelor traficului de persoane, realitatea mi-a aratat ca dificultatile in interpretarea oricarui pasaj legislativ se intensifica pe masura ce specialistul detine mai multe cunostinte in domeniul juridic.
Paradoxală această obscuritate a textului juridic pentru specialisti in fenomenul traficului, mi-am zis in sinea mea, pana in momentul in care am avut revelatia ca acest aspect era perfect justificabil, daca analiza legislatiei anti – trafic romanesti include si comparatii cu alte acte normative similare la nivel mondial (Conventia Consiliului Europei privind lupta impotriva traficului de persoane/2004 si Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate/2000 si cu atat mai mult comparatii cu legile specifice anti-trafic ale tarilor membre ale comunitatii europene). In functie atat de impactul fenomenului de trafic de persoane la nivelul tarilor membre UE, cat si de momentul aderarii acestora la comunitatea europeana, au fost elaborate diferentiat legislatii nationale care sa vina in intampinarea nevoilor reale de combatere adaptate la specificitatea fiecarui stat in parte.
Un exemplu concret in acest sens il constituie emiterea de reglementarile legale cu privire la conditiile de sedere pe teritoriul unei tari pentru cetatenii straini, cat si serviciile de protectiie si asistenta a acestora, reglementari care au fost emise cu predilectie de catre asa-numitele “tari de destinatie” pentru victimele traficului de persoane – Italia, Spania, Marea Britanie, Franta, s.a.m.d. La polul oarecum opus se constituie initiativele legislative cu privire la definirea amanuntita a elementelor componente ale procesului de trafic de persoane, asociate cu detalierea drepturilor si facilitatilor pe care statul le acorda unei victime a traficului de persoane cetatean al tarii respective, initiative care apartin “tarilor de origine si tranzit” pentru victimele traficului de persoane – Romania, Bulgaria, Albania, Moldova, s.a.m.d.
Totusi, analiza legislatiei anti-trafic existente in prezent atat la nivel national, cat si la nivel European si mondial, trebuie să depăşească cadrul general şi să identifice problemele specifice supuse dezbaterii. Care ar fi problema principală asupra căreia doresc să insist? Dupa indelungi cautari si selectii proprii cu referire la provocari pe care acest fenomen le implica, am desemnat un castigator pe care imi doresc sa il sarbatoresc ca atare, respectiv printr-un articol care sa fie numai al sau (pe care veti avea ocazia sa-l cititi in forma episodului 4 al editorialului de saptamana viitoare). Poate va intrebati, pe buna dreptate, ce problema am ales din mormanul de aspecte delicate si proiecte in lucru in domeniul luptei anti-trafic. Ei bine, imi propun ca in continuare sa abordez tema modalitatilor de recrutare a victimelor traficului de persoane in Romania folosite de retelele infractionale de trafic de persoane.
