De Alexandra Grindean
Mi-a trebuit multă vreme să încep acest material. Dar după incidentul cu fetele din Râmnicu Vâlcea agresate și hărțuite de polițiști, era timpul pentu o reacție. Eu nu am de unde să știu despre ce înjurătură a fost vorba acolo sau de ce le-au claxonat polițiștii, dar pot specula. Un lucru pare a fi cert însă: Femeia nu are voie să înjure! Punct! Dacă o femeie înjură e o “mahalagioaică”, o “pițipoancă needucată”, își pierde orice urmă de feminitate – cel puțin așa le place “oamenilor” să zică. Oameni între ghilimele pentru că, bineînțeles, mă refer la “oamenii superiori” – cei care sunt ori bărbați macho care sunt cu înjurătura în gură în fiecare zi, ori sunt femei pe deplin feminine, conservatoare și bine educate care înjură doar în intimitatea propriilor case sau între prieteni apropiați.
Eu stiu un singur lucru, din experiența mea personală, când într-o noapte în timp ce mă plimbam pe un bulevard bucureștean, în drum spre casă, mă oprește o mașină de poliîție. Omul legii deschide ușa și îmi zice “Vezi că am văzut că te urmărea o mașină pe stradă, hai înăuntru și te duc eu acasă”. Bineînțeles că m-am urcat – aveam 21 de ani și mă mutasem în București de două săptămâni. M-a dus organul legii până în fața casei și când să ies din mașină a sărit pe mine să mă sărute. De ce? M-am gândit eu, speriată și confuză. De ce omul acesta care ar trebui să ma protejeze, pentru că asta e meseria lui, sare pe mine? L-am respins politicos. Îmi era frică să nu zic ceva necorespunzător ca nu cumva să îl supăr pe omul polițist. Până la urmă m-a lasat să plec. Nu l-am înjurat, ba chiar i-am mulțumit pentru drum, pentru că așa face o femeie “feminină” – îi mulțumește agresorului pentru atenția oferită, nu?
Nu știu ce s-a întâmplat înaintea acelei înregistrări. Nu știu ce au zis fetele alea și nu știu de ce au fost claxonate, dar știu că au fost bruscate, lovite și duse la poliție. Și mai știu un lucru – că într-o altă seară când ieșeam dintr-un club de mână cu prietenul meu, un baiețas (de maxim 17 ani) a venit după noi vreo 15 minute aruncând injurii și remarci cu tentă sexuală la adresa mea, trecând pe lângă o mașină de poliție cu polțiștii afară, iar ei nu s-au sesizat de niciun fel. Asta deși tânărul urla din toate puterile. Stăteau și se amuzau de situație și de limbajul colorat. Prietenul meu, din fericire, nu e român, așa că nu înțelegea ce se întâmplă. În țara lui (Suedia) nu mai văzuse așa ceva și era speriat de agresivitatea acestui adolescent zelos, dar mai mult, de indiferența autorităților.
Femeile nu au voie să înjure. Ele au voie doar să primească injurii și remarci sau atitudini sexiste și apoi să mulțumească agresorilor pentru atenția acordată. Vulgaritatea la femei stă în antiteză cu feminitatea și educația, spun unii. Însă vulgaritatea este de multă vreme folosită ca și armă pentru amuțirea discursului feminin. Expresiile vulgare au fost marcate ca și teritoriu masculin, însă realitatea socială este foarte departe de acest principiu. Cu toții înjurăm, mai rar sau mai des, în funcție de situație. Limbajul colorat nu ține doar de educație ci ține, mai ales la femei, și de revendicarea spațiului public și virtual. Injuriile sunt de multă vreme folosite în scopuri de intimidare și de creare a unei distanțe între sexe. Asumarea limbajului vulgar la sexul feminin înseamnă și o revendicare a drepturilor de a participa la viața socială. A dreptului de a fi om și de a fi considerat om. A dreptului de a reacționa la agresiune și de a-ți lua înapoi locul cuvenit într-o conversație sau într-un spațiu public.
