Cristina Rădoi
Prima săptămână din luna Martie, prilej de reînviere a naturii şi de oferire a cadourilor pentru „doamne şi domnişoare”. Deschizi televizorul, deschizi radioul, dai peste concursuri pentru „doamne şi domnişoare”. Citeşti ştiri în media şi găseşti politicienii bărbaţi care complimentează femeile şi le oferă cadouri, doar-doar mai câştigă puţincapital de imagine în faţa electoratului feminin
Vezi ofertele cluburilor şi restaurantelor care mai de care mai variate, începând de la feluri alese până la striptease masculin. De 8 martie este permis să tratăm bărbaţii drept obiecte sexuale. Să se „bucure” şi ei o zi pe an. La restaurant nu mai găseşti locuri în perioada aceasta, domnii îşi invită consoartele, doar e 1-8 Martie, dacă nu acum, atunci când?
Poliţiştii îşi derulează campania anuală de oferire a florilor, în locul amenzilor. Ce înălţător! O dată pe an merită şi ele celebrate corespunzător!
Ipocrizia e la cote maxime în perioada asta a anului.
Nu auzim la TV sau la radio emisiuni în care să se discute despre problemele zilnice ale femeilor, dubla zi de muncă a acestora, plata inegală pentru muncă egală, hărţuirea sexuală, hărţuirea stradală, violenţa fizică asupra femeilor, violenţa psihologică asupra acestora. Violenţa psihologică fenomenul este cel mai răspândit, cu efecte dezastruoase asupra stimei de sine a femeilor.
Mi-ar plăcea să văd mai mult decât prezentarea câtorva modele de femei de succes, care poate nu vor să fie asociate cu femeile în general şi cărora li se defineşte „elitist meritocratic” poziţionarea în acel top.
Mi-ar plăcea să văd dezbateri la TV şi la radio despre rolurile de gen impuse de societate şi efectele dezastruoase asupra femeilor şi bărbaţilor la nivel personal şi la nivelul societăţii noastre. Să văd dezbateri între jurnalişti, politicieni, intelectuali, experţi de gen şi psihologici despre presiunile care stau pe umerii bărbaţilor şi femeilor pentru a încăpea în cutii prestabilite, respectiv cutia „întreţinătorilor de familie” şi cea a „frumuseţilor întruchipate”, care vin la pachet cu superioritate, uneori transmisă ca agresivitate sau cu inocenţă, asumată sau percepută ca frivolitate.
Da, aş vrea să văd măsuri implementate de autorităţi şi nu doar enumerate pe hârtie pentru schimbarea situaţiei femeilor din România.
Mi-ar plăcea ca Inspectoratul General de Poliţie să îşi instruiască subordonaţii să acţioneze rapid şi eficient în cazurile de orice tip de violenţă, nu doar să îi vedem împărţind flori femeilor la volan, ori să împartă pliante doar femeilor, nu şi bărbaţilor.
Mi-ar plăcea să văd iniţiative din partea autorităţilor, Primului Ministru, Miniştrilor Muncii şi Sănătăţii, politicienilor şi politicienelor din Parlament, pentru înfiinţarea unei Linii de Urgenţă pentru cazurile de violenţă asupra femeilor, la care să poţi reclama orice tip de violenţă fizică, psihologică, sexuală sau stradală şi să fie create centre de criză pentru victime ale violurilor.
Mi-ar plăcea să se acorde fonduri corespunzătoare atât pentru protejarea victimei, cât şi pentru tratarea agresorului în aşa fel încât măsurile adoptate împotriva violenţei fizice sau verbale să nu se rezume la aplicarea unor amenzi (ce ajung de multe ori să fie plătite tot de partenere) sau emiterea unor ordine de protecţie fără monitorizarea agresorilor. Deveniti mai furioşi, acestia sunt dispuşi să transforme scenariul într-unul cu totul tragic.
Mi-ar plăcea să văd prezentată psihoterapia ca o soluţie la care poţi recurge în orice moment, fără a simţi prejudiciul etichetării dinainte de a lua decizia de a vorbi cu un specialist. Deşi nejustificabile pentru orice tip de acţiune fizică sau verbală, depresia şi alcoolismul sunt boli care ar trebui acceptate şi tratate ca atare. Şi da, ar fi bine ca această soluţie să fie mult mai accesibilă pentru toată lumea. Fără a vorbi deschis despre rolurile de gen şi efectele lor nu poţi avea o societate echilibrată şi prosperă.
Momentan văd doar ştiri prezentate senzaţionalist despre femei ca obiecte sexuale sau ca obiecte ale agresiunii fizice.
Văd femei prizoniere ale abuzurilor şi violenţei domestice. Şi văd alte femei prizoniere ale mentalităţilor care le „sprijină” pe primele să reziste în relaţii defectuoase. Văd femei care stau în relaţii abuzive psihologic sau fizic şi care ascund fenomenul. Pentru că ştiu ca nu obţin decât compasiune sub formă de critică sau blamare în termeni absoluţi - a lor sau a partenerilor acestora, iar ultimul lucru de care ai nevoie este să ţi se sublinieze că ultimii ani din viaţa ta au fost inutili.
Mulţi dintre noi, femei şi bărbaţii, credem că aşa a fost viaţa de când lumea, nu înţelegem sau nu acceptăm că normele sociale se învaţă, deci se pot şi dezvăţa!
Ar fi bine ca în fiecare an, în luna martie, să se facă un bilanţ al acestor măsuri, în loc să ne orbească florile şi mărţişoarele primite ca alinare pentru un an de invizibilitate şi durere.
Vreau sa existe şi în România un Minister al Femeilor. Un Minister bugetat corespunzător, cu strategii reale, atât de necesar pentru asumarea guvernamentală a unor politici care să ofere soluţii femeilor sau grupurilor de femei care se confruntă cu nedreptăţi şi greutăţi.
Poate în 2015 femeile din România vor primi acest Mărțișor!
