Arina Delcea
Nu am fost mai mult de 30 de feministe. Nu ne-am propus să dăm soluţii finale şi clare pentru nişte situaţii aşa de complexe ( oricum, nişte studii de genetică arată că a da din start soluţii este o tendinţă manifestată cu precădere la bărbaţi). Nici măcar nu am sperat să fin exhaustive în analizarea şi prezentarea hate-speech-ului din on-line. Dar am reuşit să creăm un spaţiu de dezbatere, în cadrul căruia fiecare opinie este valorizată, conform credinţei că doar prin cumularea diverselor viziuni, putem atinge o concluzie viabilă.
Am fost acolo reprezentante ale diferitelor profesii sau orientări academice. Am fost acolo persoane susţinătoare ale diverselor tipuri de feminism. Am fost acolo, fiecare cu experienţa propriei vârste şi a propriilor trasee de viaţă. Am fost mai multe feministe, fiecare cu feminismul ei. Am găsit puncte comune în metodele de acţiune considerate dezirabile, dar s-au iscat şi controverse, constructive în contextul despre care vorbim.
Am discutat despre hate-speech-ul din mediul on-line: un subiect relativ nou în dezbateri (cel puţin eu nu am mai auzit de alte ateliere pe această temă). Sexismul este latura discursurilor on-line, care personal îmi face cel mai mult rău, pentru că eu fac parte din categoria care se simte direct vizată. Sexismul este omniprezent în postările de pe internet; este aşa de comun pentru toată lumea, încât cu greu îl mai recunoaştem sub toate formele în care apare. Vedem, de cele mai multe ori, doar manifestările misogine şi sexiste foarte evidente. Însă deseori de sub vălul unor texte aparent inofensive, se transmit mesaje subliminale profund sexiste . Feministele de la atelier nu au omis nici homofobia, rasismul sau violenţa din libertatea de exprimare. Toate ne afectează într-un fel sau altul. Toate au devenit parte a existenţei şi a frustrărilor noastre zilnice.
Pe parcursul a două zile, am avut parte de prezentări ale subiectelor, urmate de dezbateri interesante. Ne-am gândit la soluţii, la măsuri individuale sau de grup… am stat de vorbă şi am simţit că m-am îmbogăţit. Mă scald într-o opulenţă de idei, de puncte de vedere, de variante pe care feministele au avut plăcerea de a le transmite. Mai făceam şi pauze, desigur. Ei, ne era foarte greu să terminăm cu recreaţia, nu pentru că ne plictiseau subiectele de pe ordinea de zi, ci pentru că pauza ne dădea ocazia unor interacaţiuni informale cu oameni care au viziuni congruente cu ale noastre; persoane care au decis să-şi împartă cele două zile de odihnă de la sfârşitul săptămânii cu noi; oameni care nu se simt obosiţi după atâtea discuţii, ba, din contră. Durata alocată iniţial fiecărui subiect a fost depăşită în ambele zile. Parcă nu-mi venea să plec acasă. Mă simţeam acasă, căci eram înconjurată de ele, de feministe. Trebuie să menţionez că au fost şi doi băieţi. Tare mult aş vrea să mai descopăr băieţi feminişti. Cât va mai dura până când reprezentanţii sexului masculin îşi vor da seama că un sistem de putere atât de inegal are repercusiuni negative, la un moment dat, şi asupra asupritorilor?
Feminismul masculin este cu atât mai incitant de analizat; păcat că lipsesc subiecţii. E interesant atunci când constaţi că feminismul tău, aşa cum îl simţi, cum îl practici tu zi de zi, nu este neapărat identic cu feminismul celorlalte colege de discuţii. Dar este plăcut să constaţi că e aproape vizibil un fir subţire, imaginar, care ne leagă una de alta, un fir prin intermediul căruia trebuie să ne sprijinim una de alta, un fir care îţi aminteşte că “nu eşti nebună!”. La cât mai multe ateliere, la cât mai multe întrevederi, la o cât mai intensă suroritate! Felicitări Grupului pentru Intervenţii Feministe! La cât mai multe week-enduri feministe!
Editorial preluat de pe http://arinadelcea.wordpress.com
