Motto:“Herta Muller e una dintre acele figuri din mitologia greaca, femeie si instanta morala in acelasi timp"
(Mircea Cartarescu)
Ilona Voicu
Cu romanul “Leaganul respiratiei”, aparut anul trecut in Germania si tradus anul acesta si in limba romana, Herta Muller isi continua crezul artistic de a vorbi in opera sa despre ce inseamna viata sub dictatura, asa cum niciunul dintre scriitorii romani ramasi in tara nu au avut puterea sau curajul sa o faca.
De data aceasta, scriitoarea reconstituie, in maniera sa proprie, incarcata de un lirism ce-ti taie adesea respiratia, despre experienta etnicilor germani din Romania, deportati, in 1945, in lagarele de munca din Uniunea Sovietica. Personajul central, adolescentul Leopold Auberg, alaturi de alti conationali de-ai sai, traieste aceasta experienta-limita intr-o maniera subiectiva proprie, care-l ajuta sa-si conserve demnitatea si, pana la urma, integritatea psihica: isi populeaza universul in care este fortat sa traiasca timp de cinci ani doar cu obiecte, gesturi si trairi simple, esentializate la maxim (o lopata, o batista sau, pur si simplu, foamea, ca ”insotitor” permanent, de-a lungul acestei experiente). Este o salvare care, insa, ii reuseste doar partial, pentru ca, odata intors acasa, Leopold nu va mai reusi niciodata sa se distanteze total de experienta lagarului de munca.
Desi firul epic al romanului reprezinta, in principal, rezultatul numeroaselor convorbiri purtate de catre autoare cu poetul Oskar Pastior, “Leaganul respiratiei” este, fara indoiala, o creatie a unei scriitoare ce poseda geniala capacitate de a transfigura o asemenea poveste, de a o transforma intr-o marturie subiectiva cu o deosebita forta evocatoare. Or, aceasta transformare se realizeaza intr-o maniera pe care am putea-o numi “neintentionat feminista”: lucrurile nu sunt luate in stapanire, nu devin mijloace sau instrumente ale supravietuirii, ci parti ale unei relatii ce pune intre paranteze utilitatea rationalizarii excesive, privilegiind subiectivitatea, investitia afectiva.
